Proiect
Nume, Oameni, Străzi (NOS). Patrimoniul viu al memoriei bucureștene
Asociația Consilierilor Români – ACROM anunță implementarea proiectului cultural „Nume, Oameni, Străzi (NOS). Patrimoniul viu al memoriei bucureștene”, selectat pentru finanțare în cadrul sesiunii de finanțare nerambursabilă ARCUB 2026, la categoria Proiecte interdisciplinare și colaborative.
Proiectul Nume, Oameni, Străzi (NOS). Patrimoniul viu al memoriei bucureștene este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București în premieră” 2026.
Proiectul NOS propune o formă de educație culturală urbană construită în jurul ideii unui oraș reprezentat ca arhivă vie a memoriei colective. Demersul urmărește să readucă în atenția publicului poveștile oamenilor care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea Capitalei și legăturile dintre aceste personalități și străzile, clădirile, instituțiile, monumentele și celelalte locuri ale memoriei care continuă să facă parte din peisajul orașului. Un loc aparte în proiect îl ocupă Cimitirul Bellu, privit nu doar ca spațiu funerar, ci ca un veritabil patrimoniu cultural și istoric al Bucureștiului. Personalitățile care își dorm aici somnul de veci sunt puse în legătură cu locurile în care au trăit, au creat, au profesat sau pe care le-au influențat, construind astfel o hartă alternativă a memoriei Capitalei.
În perioada de implementare, echipa proiectului va realiza documentarea a minimum 30 de repere bucureștene, pentru care sunt realizate materiale biografice și istorice, documentare fotografică, acestea transformându-se în resurse digitale. Informațiile vor fi valorificate printr-o hartă culturală digitală, materiale editoriale, o microexpoziție online și conținut accesibil publicului inclusiv prin intermediul codurilor QR.
Componenta educațională și participativă a proiectului cuprinde ateliere dedicate elevilor, studenților, tinerilor și publicului interesat de istoria Bucureștiului, precum și trei trasee culturale ghidate – două desfășurate în Cimitirul Bellu și unul în spațiul urban bucureștean.
Proiectul este realizat de Asociația Consilierilor Români – ACROM, împreună cu partenerii săi: PATRIAGE – Asociația pentru Patrimoniu Cultural, Asociația «Călător prin România», Asociația «Armonia lu’Mina», cu sprijinul Fundației «Virtute et Sapientia» a Universității din București. Implicarea partenerilor contribuie la dezvoltarea componentei de documentare, educație culturală, promovare a patrimoniului și apropiere a publicului de istoria și memoria Bucureștiului.
Prin reunirea documentării istorice, a patrimoniului funerar, a memoriei urbane, a instrumentelor digitale și a activităților educaționale, „Nume, Oameni, Străzi” își propune să transforme informația istorică într-o experiență directă de descoperire a orașului și să stimuleze interesul noilor generații pentru patrimoniul cultural bucureștean.
Proiectul se desfășoară în perioada 7 august – 31 octombrie 2026, principalele activități cu public fiind programate în lunile septembrie și octombrie. Participarea la activitățile proiectului va fi anunțată prin canalele de comunicare ale organizatorului și ale partenerilor.
Comunicatul de presă integral poate fi consultat mai jos:
Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
